Educatoare și îngrijitoare din Indonezia, pregătite să lucreze în România prin WORK FROM ASIA

11/04/2025

Află tot ce trebuie să știi despre sutele de îngrijitoare și educatoare din Indonezia care vor veni să muncească în România – din reportajul Antena 3 CNN

  • „Sunt răbdătoare, au un interes aparte în relația cu copilul, în munca cu copilul. Ele sunt deja calificate în sensul acesta. Iar pentru îngrijitoare sunt centre de formare private, unde se fac cursuri scurte, între 3 și 12 luni”, a declarat Elena Larisa Nicolaeascu, consilier al unei companii de recrutări.
  • Pentru a facilita integrarea, reprezentanții agenției WORK FROM ASIA vor merge personal în Nepal și Indonezia pentru a susține cursuri de limba română de bază, utile în viața de zi cu zi.
  • Viitoarele educatoare și îngrijitoare ce vor lucra în România vor fi cazate în centre de pregătire din țările de origine, timp de două-trei luni, unde vor urma zilnic cursuri de formare și de limbă engleză. O dată la două luni, traineri din România vor susține module de învățare intensivă a limbii române.
  • Întregul material poate fi vizionat aici:
    https://www.antena3.ro/…/educatoare-din-asia-in

Pentru mai multe informații despre agenția noastră WORK FROM ASIA, accesează site-ul:
www.personal-calificat.ro

#workfromasia #personalcalificat #isromgrup #educatoareindonezia #ingrijitoareindonezia #recrutareasia #personalstrain #importeducatie #isromgrup

Postări recente

Romania Struggles to Keep Foreign Workers

Romania Struggles to Keep Foreign Workers

Romania is struggling to keep foreign workers in 2026. Employers said that labor shortages in construction, hospitality, and manufacturing are getting worse as workers move on for better wages and conditions elsewhere in Europe. Foreign workers keep leaving Romanian...